Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România în 1 decembrie 1918. Opera legislativă a Consiliului Dirigent

Cristian TEODORU


Abstract:

Istoriografia românească a fost preocupată de contextul activității Consiliului Dirigent și al Unirii din 1918, existând câteva contribuții importante. Realizarea Marii Uniri din 1 decembrie 1918 a fost rezultatul spiritului organizatoric al principalilor lideri naționali transilvăneni: George Pop de Băsești, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voevod, Vasile Goldiș și alții. „Marele Sfat Național Român” a fost organul provizoriu al puterii de stat din Transilvania, până la unificarea integrală cu România, având rol legislativ. „Consiliului Dirigent” a avut rolul de a pune în aplicare hotărârile „Marelui Sfat”, ales la Adunarea Națională de la Alba Iulia. Aceste hotărâri susțineau suveranitate națională, adică dreptul exclusiv și legitim de exercitare a autorității supreme politice, legislative, judiciare, executive, asupra teritoriului transilvan. În consecință, puterile Consiliului Dirigent cuprindeau toate puterile suveranității.

Consiliul Dirigent a avut menirea să ia măsurile necesare, pentru ca să preia și să dirijeze viața de stat, în teritoriile întregite cu Regatul României, să îngrijească de serviciile publice. Declararea Unirii cu Regatul României, însemna pregătirea drumului legiferării unitare și conformarea la prevederile constituționale ale Statului român. Consiliul Dirigent a colaborat cu Guvernul regal de la București, în care avea trei reprezentanți. Guvernul regal era cel care a decis în afacerile străine, armată, căile ferate, poștă, telegraf, telefoanele și altele.

Keywords: Marea Unire, Marele Sfat Național, Alba Iulia, Consiliul Dirigent, Iuliu Maniu, opera legislativă

Download